Imaginea vinului romanesc

Avem sau nu un brand de tara care sa ne reprezinte vinul romanesc in afara hotarelor?

Raspunsul la  intrebarea de mai sus este: depinde. Daca “gramada” are sens si permite individualitatilor care o compun sa se dezvolte si sa-si atinga scopul, e “de bine”. Daca e confuza, nu are sens si scop, e “de rau”.

Ce inseamna, mai exact, “istoria milenara”, “pamantul”, “soarele”, “oamenii”, “strugurii”? Nu cumva toate aceste atribute (uneori, mai putin cuvantul “stravechi”) se pot referi la ORICARE parte a lumii unde se cultiva vita de vie? Eu cred ca astfel de cuvinte sunt incapabile sa diferentieze si, astfel, sa fixeze vinurile astfel incat sa ocupe un loc in mintile audientei! Adica – da, stim! – recunoastem, ca vorbim despre vin in acesti termeni. Dar “la gramada”, generic, fara rezultate concrete si masurabile.

Daca nu adaugam noi cuvantul “romanesc” sau vreun altul care sa sugereze o regiune ori un soi din Romania, doar cu aceste argumente, singure, ar putea fi vorba de vin grecesc, georgian, bulgaresc, turcesc samd. Caci nu avem noi, romanii, vreun monopol pe pamant, soare, oameni si soiuri! Sigur, traim in Romania – suntem familiarizati cu nume de struguri, de crame sau de podgorii de aici – si tindem sa consumam ceea ce deja cunoastem si ne-a dat satisfactie. Dar, atata timp cat nu gasim si alte argumente in afara de soare, pamant, struguri, satisfactie ne poate da si un vin bun din import, la un pret mai mic decat cele produse in Romania. Eu insumi – si sunt sigur ca si multi dintre voi – am incercat vinuri straine si am fost multumit. Iar asta e bine pentru noi, atata timp cat ne identificam drept consumatori care cautam o satisfactie gustativa pentru un anumit pret pe care suntem dispusi sa-l platim.

Dar am fi la fel de multumiti daca am fi producatori de vin din Romania incercand sa ne creem “un nume”?

Am fi la fel de multumiti daca am fi antreprenori in industria restaurantelor si ar trebui sa justificam un pret mai mare pentru vinurile dintr-un meniu romanesc, doar pe baza argumentelor de mai sus?

Sa vedem cateva exemple de “gramezi” de-afara
Deoarece Romania face parte – geografic si ca sistem legislativ care guverneaza producerea vinului – din “Lumea veche”, ea si-a asumat, cel putin teoretic, o “filosofie a vinului” axata pe terroir. “Pe origine si traditie”, si nu centrata pe produs.

E o realitate ca vinul romanesc este realizat majoritar cu tehnologie “noua” (inox, temperaturi controlate, drojdii si enzime selectionate, etichetare purtand soiul in prim plan). Dar, dincolo de aceasta tehnologie, cel putin teoretic, cramele isi revendica, ca argumente de ordin calitativ, sistemul Denumirilor de Origine Controlate si al Indicatiilor Geografice. In acest caz, poate ca ar fi util sa ne uitam cum utilizeaza producatorii din alte tari acest sistem, ca sa putem identifica in aceste exemple de succes, deja validate, setul de beneficii pe care le-ar putea avea si producatorii romani. Pentru ca altfel, comunicand doar soiul, vinul romanesc din varietati internationale de struguri ar avea de luptat un razboi al preturilor. Iar acest razboi NU POATE FI CASTIGAT de catre producatorii romani, guvernati de aceasta legislatie restrictiva, de cresterea costului cu forta de munca si de schimbarile climatice.

Un prim lucru pe care il constatam cand ne uitam la vinurile italiene, frantuzesti, austriece, spaniole sau portugheze este ca, acolo, producatorii grupati in asociatii au depasit demult reglementarile impuse de stat si “si-au luat soarta in propriile maini”. Au colaborat pentru crearea unor standarde regionale de productie si gust si au cerut statului sa recunoasca deciziile lor. In urma acestei colaborari – intre producatori si dintre producatori si autoritati – s-au pus bazele sistemelor de clasificare calitativa a vinurilor din interiorul unor regiuni. S-au stabilit soiurile de struguri autorizate in respectivele zone, metodele de producere, duratele de maturare sau invechire la sticla, ba chiar si insemne vizuale care atesta ca vinurile respecta aceste conditii (ganditi-va la “cocosul de Chianti”, pus pe sticle).

Prin acest tip de actiuni, numele de regiuni au dobandit prestigiu, credibilitate, atractivitate. Au devenit garantii ale calitatii, si chiar a unor anumite tipuri de gust – pana intr-atat incat un consumator avizat stie la ce sa se astepte atunci cand comanda o sticla de Chianti sau Brunello di Montalcino de la Villa le Prata cu clasificarea DOCG.

Sub “umbrela” numelor de regiuni, TOATE vinurile din zona respectiva au capatat un vector de comunicare. Un scut si, totodata, o lance – in spatele carora sa isi poata uni mai eficient fortele de promovare. IN CADRUL Denumirilor de Origine, numele cramelor si numele vinurilor au putut avansa – in grup compact – catre mintile consumatorilor… “invelite” in “haine” atragatoare inca inainte sa ajunga sa se confrunte in ringul competitiv al pietei, cu alte produse din alte parti. Demersurile de reglementare si comunicare a caracteristicilor unei regiuni au invelit “incarcatura pretioasa” – adica vinurile produse acolo – intr-un CONCEPT si intr-un NUME de natura sa le aduca beneficii. La fel cum un fruct adaposteste, intr-un invelis menit sa protejeze si sa hraneasca, samburele succesului viitor. Inainte chiar de a alege un vin, consumatorul (dar e la fel de valabil si pentru orice partener comercial al cramelor de acolo) STIE CEVA despre cum va fi vinul.

In acest sens noi trebuie sa punem accent pe comunicare, autoreglementare si transparenta.

Vizualizand si urmand exemplele deja aplicate in tari cu aceeasi traditie “de terroir” de la care se revendica si Romania, trasaturile caracteristice distincte ale oricarei regiuni viticole ar trebui IDENTIFICATE corect, INVENTARIATE corect si apoi PROMOVATE cu vigoare de catre producatorii din interiorul ei.

Mai mult decat atat, aceste caracteristici distincte ar trebui nu doar identificate, ci APARATE si DEZVOLTATE in mod vizibil si convingator. Ele ar trebui formulate in cuvinte clare si in fraze clare, si nu in termeni general valabili, cum sunt cei de la inceputul acestei prezentari. Trebuie facuta legatura dintre ceea ce SIMTE IN MOD REAL consumatorul atunci cand gusta si caracteristicile zonei. Tipuri de sol, metode de viticultura, randamente maxime admise, precipitatii anuale, zile de insolatie, temperaturi medii, soiuri si asamblaje considerate a fi optime – toate acestea trebuie explicate pornind de la CE SIMTE CONSUMATORUL, ca sa se fixeze.

Crearea unui sistem de clasificare calitativa in interiorul regiunii ajuta, si ea, de asemenea, la RECUNOASTEREA calitatii unor produse deosebite (numar de ani la baric, numar de ani la sticla inainte de punere pe piata si altele).

Dincolo de identificare, inventariere, aparare si dezvoltare a setului de caracteristici diferentiatoare, producatorii din regiunile viticole romanesti ar trebui sa nu lase la voia intamplarii partea de comunicare – extrem de importanta. Comunicarea include de la un simplu site care prezinta reglementarile autoimpuse sau cele deja incluse in lege, pana la actiuni concrete, continuate, coerente.

Sfaturi si observatii pe final.

Intr-un domeniu cum este cel al vinului, unde multimea de optiuni comerciale disponibile si lipsa de educatie a pietei creeaza un VERITABIL HAOS in mintea consumatorului obisnuit, comunicarea pe vectorii de regiuni viticole ar fi de natura sa usureze atat orientarea consumatorului, cat si business-ul. In aceasta privinta, exemplul Wine of Moldova – cu standuri, targuri si festivaluri in comun pe piata din Romania – este deja un succes demonstrat. Prin aceste actiuni colective, organizate sub un singur nume, cu costuri eficientizate, vinurile “de Moldova” au dobandit deja o notorietate si o perceptie de calitate, in ultimi ani, care lipsise anterior pe piata de la noi. Vinurile moldovenesti – IN GENERAL – sunt mai pretuite si mai cunoscute.

La noi, pana acum, desi asociatii de producatori exista in majoritatea sau chiar in toate marile regiuni, acestea s-au manifestat mai degraba exclusiv in relatie de reprezentare / consultare cu organele statului. Ele au mai degraba un caracter formal – iar exemplele care sa contrazica aceasta afirmatie sunt putine si au avut viata scurta. Asociatia Producatorilor din Dragasani este singurul nume care imi vine in minte, dar activitatea acesteia s-a oprit – sau mi-a devenit mie invizibila – la cativa ani dupa infiintare, fara sa fi condus la o alta dezvoltare a brandului de regiune decat participarea in comun a membrilor la unele targuri.

Lipsesc mesajele reale, concrete, folosite si acceptate de public. In afara de cateva clisee, cu validare aproape de zero la nivelul constiintei publice – precum “Dealu Mare – patria vinurilor rosii”, pe “paralela 45 ca si Bordeaux-ul” si alte cateva – nu exista informatii despre regiuni care sa fi fost transmise si insusite credibil la nivelul consumatorilor.

Nu s-a creat nicaieri acel “caiet de sarcini de jos in sus”, de la actorii locali reuniti catre piata. Nu s-au comunicat decizii comune ale producatorilor care sa aiba de-a face cu PREOCUPAREA VIZIBILA public privind cresterea calitatii. Nu s-au construit inventarele de trasaturi care sa sustina in mod public diferentierea unor regiuni.

Despre competitia INTERNA in cadrul regiunilor nu s-a auzit decat sporadic, si mai degraba formal. Iar asta s-a intamplat in zone in general dominate de cate un singur mare producator, care mai sustine cate un demers comun deoarece, in virtutea marimii, este si cel mai important beneficiar al eventualei cresteri de renume a regiunii.

Piata – consumatorii sau companiile de distributie, HoReCa si retail ai cramelor – au nevoie de informatii SI MAI ALES DE BRANDURI DE REGIUNE care sa le clarifice si identifice mai usor caracteristicile specifice ale vinurilor.

Daca vrem sa vorbim de EDUCAREA pietei, ar fi bine sa ne uitam mai degraba la clarificarea si consolidarea numelor de regiuni decat la “tineti paharul de picior, invartiti, adulmecati si savurati aromele de litchi, banana, lemn dulce si fructul pasiunii”.

ADEVARATA EDUCARE a pietei include in primul rand identificarea corecta a principalelor zone si a principalelor soiuri si atribuirea caracteristicilor lor reale vinurilor respective. Poate ca nu pare un demers stralucitor, dar cred ca este esential daca vrem ca vinul romanesc sa creasca in notorietate, prestigiu si consum.

Articol preluat de pe vinul.ro